Vreti sa mergeti in Patagonia? Done!
Atunci cind Diogene Laertius a vrut sa-i demonstreze lui Zenon ca nu are dreptate cind spune ca miscarea nu e posibila, el s-a ridicat si a mers. Anecdota e consemnata in istoria filozofiei drept raspunsul cel mai simplu la paradoxul miscarii.
Mi se pare insa ca Diogene demonstreaza, dimpotriva, ca Zenon are dreptate. Ma explic: intentia lui Zenon era de a arata criticilor lui Parmenide - care gaseau absurde si ridicole afirmatiile acestuia cum ca realitatea e una si orice schimbare (precum miscarea) nu-i decit iluzie - ca viziunea lor asupra realitatii e la fel de absurda. Daca totul e compus din parti, atunci fiecare parte, oricit de mica, e compusa la rindul ei din parti etc. Daca asa stau lucrurile, atunci miscarea se defineste ca o trecere prin toate punctele intermediare posibile dintre doua repere. Dar respectivele puncte intermediare sint in numar infinit! Deci miscarea, astfel definita, este de neconceput. Resorturile ei, precum si suportul realitatii, trebuie sa fie de alta natura. O natura nu unitara, ci unica. O singura parte in care totul se da (nu de la inceput, pentru ca nu exista inceput, pur si simplu se da), si ceea ce nu se da nu are sens. Gindirea nu-l poate cuprinde si asta nu e de mirare cita vreme ceea ce nu e nu este de natura gindirii.
Mersul lui Diogene nu demonstreaza ca realitatea e plurala, ci dimpotriva indivizibila. Ceea ce-i transmite Zenon nu este "e imposibil sa te misti", ci "daca realitatea ar fi plurala, atunci ar fi imposibil sa te misti". Diogene se ridica si merge: realitatea este deci una, indivizibila. Miscarea lui Diogene este realitatea, ceea ce se da.
Morala: vreti sa mergeti in Patagonia si nu sinteti siguri de fezabilitatea proiectului? Raspunsul e simplu: sosirea voastra in Patagonia se da sau nu se da. Participa sau nu la fiinta. Si daca v-apucati sa va ginditi ca succesul calatoriei depinde de succesul etapelor intermediare, nu veti ajunge niciodata in Patagonia.
Mi se pare insa ca Diogene demonstreaza, dimpotriva, ca Zenon are dreptate. Ma explic: intentia lui Zenon era de a arata criticilor lui Parmenide - care gaseau absurde si ridicole afirmatiile acestuia cum ca realitatea e una si orice schimbare (precum miscarea) nu-i decit iluzie - ca viziunea lor asupra realitatii e la fel de absurda. Daca totul e compus din parti, atunci fiecare parte, oricit de mica, e compusa la rindul ei din parti etc. Daca asa stau lucrurile, atunci miscarea se defineste ca o trecere prin toate punctele intermediare posibile dintre doua repere. Dar respectivele puncte intermediare sint in numar infinit! Deci miscarea, astfel definita, este de neconceput. Resorturile ei, precum si suportul realitatii, trebuie sa fie de alta natura. O natura nu unitara, ci unica. O singura parte in care totul se da (nu de la inceput, pentru ca nu exista inceput, pur si simplu se da), si ceea ce nu se da nu are sens. Gindirea nu-l poate cuprinde si asta nu e de mirare cita vreme ceea ce nu e nu este de natura gindirii.
Mersul lui Diogene nu demonstreaza ca realitatea e plurala, ci dimpotriva indivizibila. Ceea ce-i transmite Zenon nu este "e imposibil sa te misti", ci "daca realitatea ar fi plurala, atunci ar fi imposibil sa te misti". Diogene se ridica si merge: realitatea este deci una, indivizibila. Miscarea lui Diogene este realitatea, ceea ce se da.
Morala: vreti sa mergeti in Patagonia si nu sinteti siguri de fezabilitatea proiectului? Raspunsul e simplu: sosirea voastra in Patagonia se da sau nu se da. Participa sau nu la fiinta. Si daca v-apucati sa va ginditi ca succesul calatoriei depinde de succesul etapelor intermediare, nu veti ajunge niciodata in Patagonia.
Comments